kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Acţiuni filantropice în Arhiepiscopia Târgoviştei

Cu ocazia sãrbãtorii Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitului Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a oferit, la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, daruri la 80 de copii de la Complexul de Servicii Sociale“Floare de Colţ”  din Târgovişte, constând, printre altele, în haine groase de iarnă. După aceea, copiii au prezentat un scurt concert de colinde la care au participat:Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit, domnul Adrian Ţuţuianu, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, doamna Cristiana Bucur, Director al Direcţiei Generale Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, părinţii consilieri, precum şi ostenitorii de la Centrul Eparhial.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanţa deosebită pe care Naşterea Domnului o are pentru viaţa noastră, fiind un semn de încredere, bucurie şi speranţă, dar şi un prilej de a fi mai aproape de nevoile aproapelui nostru, căruia, după exemplul dumnezeiesc, trebuie să-i împărtăşim iubirea şi milostivirea noastră.
Amintim că în această perioadă, aşa cum a devenit tradiţional, an de an, parohiile din Eparhia noastră organizeazã diferite acţiuni filantropice, ca mărturie a solidarităţii şi filantropiei faţă de cei aflaţi în necazuri şi nevoi: bãtrâni, bolnavi, sãrãci, ori copii, promovând valorile evanghelice şi contribuind la construirea unei societăţi creştine a iubirii. Dintre acţiunile filantropice ce vor fi organizate de Arhiepiscopia Târgoviştei, amintim proiectul “Masa de Crăciun”, ce va consta în oferirea a unor produse alimentare, tradiţionale în această perioadă, inclusiv la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, în ziua Naşterii Domnului.
Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviştei

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media