ortooxacell kiss2022.gif Flax

„Accidentul” face, din nou, victime

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu lucrători ai Poliţiei oraşului Fieni au probat activitatea infracţională a unei grupări specializate în comiterea de înşelăciuni prin telefon.

În fapt,  în perioada iunie-septembrie 2013, cei cinci membrii ai grupării au contactat telefonic mai multe părţi vătămate, cărora sub pretextul implicării unor rude în evenimente rutiere, le solicitau depunerea unor sume de bani în diferite conturi bancare.  Ulterior, banii  depuşi erau ridicaţi de unul dintre membrii grupării.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că gruparea infracţională a beneficiat de sprijinul unui bărbat, de 40 de ani, încarcerat în cadrul unui penitenciar din judeţul Ialomiţa.   

Recomandări

– manifestaţi  prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi  nu daţi curs solicitării de a trimite bani persoanelor necunoscute, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională

– verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier – cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau sunaţi chiar persoana în cauză pe numărul cunoscut de dumneavoastră. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile;

– dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi totuşi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin, nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi reprezentanţii Poliţiei;

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media