Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

A trecut la Cele Veșnice Părintele Constantin Fianu, slujitor la Parohia Livezile Protoieria Găești

A trecut la cele veșnice, la vârsta de 60 de ani, Părintele Constantin Fianu, vrednic slujitor al Parohiei Livezile, Protoieria Găești.

Născut la 19 mai 1965, în localitatea Lerești, județul Argeș, într-o familie de buni credincioși, Constantin și Maria, părintele a urmat cursurile școlii primare și gimnaziale în satul natal. A absolvit Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu în anul 1992, iar în anul 2020 pe cele de master în cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.

A fost căsătorit cu doamna Florentina Fianu, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu un copil.

În anul 1992 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Livezile, Protoieria Găești, unde a slujit cu devotament până în anul 2026, dovedindu-se un slujitor statornic al Bisericii și un părinte duhovnicesc apropiat de credincioșii săi.

Slujba de înmormântare va fi oficiată joi, 15 ianuarie 2026, în biserica Parohiei Livezile, ora 12.00, după săvârșirea Sfintei Liturghii.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media