kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

250 de cadre ISU veghează pentru siguranța cetățenilor, în timpul Sărbătorilor Pascale

Premergător şi pe timpul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa a dispus măsuri de creştere a operativităţii, cu accent pe prevenirea şi intervenţia în caz de urgenţă, prin suplimentarea personalului din serviciul operativ şi în mod deosebit în domeniul prevenirii. Zilnic, vor asigura serviciul operativ peste 250 de cadre ale inspectoratului.

La lăcaşurile de cult la care se preconizează o afluenţă mare de persoane se va asigura participarea personalului din cadrul inspectoratului, în scopul supravegherii bunei desfăşurări a slujbelor şi a prevenirii unor situaţii deosebite.

Personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa a executat, premergător Sărbătorilor Pascale, controale tehnice de prevenire, sprijin şi îndrumare la lăcaşurile de cult din judeţ şi obiectivele turistice care organizează activităţi specifice în această perioadă, în vederea înlăturării cauzelor potenţial generatoare de incendiu, asigurarea condiţiilor de acces şi evacuare a persoanelor, verificarea existenţei şi fiabilităţii mijloacelor tehnice de intervenţie din dotare, precum şi exploatarea în condiţii de siguranţă a mijloacelor de încălzire şi instalaţiilor electrice. Un accent deosebit s-a pus pe instruirea personalului cu privire la modul de comportare şi de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Totodată, s-a asigurat transmiterea către administraţiile publice locale a unor măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul Sărbătorilor Pascale, în scopul informării populaţiei şi afişarea lor la punctele de informare preventivă.

Toate subunităţile inspectoratului sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte cetăţenilor dâmboviţeni.

Distribuie:

Un comentariu la „250 de cadre ISU veghează pentru siguranța cetățenilor, în timpul Sărbătorilor Pascale”

  1. DACA SANT ACESTI POMPIERI CA CEL DE A RASPUNS LA INTREBAREA MEA ,,CITEZ ,, CE PERICOL ESTE DACA FOLOSESTI INTR O BARACA DE LEMN NEVENTILATA , COMBUSTIBILI AUTO INFLAMANTI ??? A RASPUNS CA ESTE LA FEL CA UN COMBUSTIBIL IN REZERVORUL AUTOMOBILELOR SI NU CONSTITUIE NICIUN PERICOL ,, APOI AM VRUT SA L INREGISTREZ SI A REFUZAT ,,,, CU ASEMENEA ,,POMPIERI ,, ARDEM DE VII ,, si mai iau si salarii grase de la buget

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media