ortooxacell kiss2022.gif Flax

Conferința „Provocări și oportunități privind amenajarea spațiului maritim din Marea Neagră pentru România și Bulgaria”

În contextul finalizării proiectului „Amenajarea spațiului maritim în zona transfrontalieră din Marea Neagră – România, Bulgaria” (MARSPLAN-BS), reprezentanții Direcției Generale Afaceri Maritime și Pescuit (DG MARE) și ai Agenției Executive Europene pentru IMM-uri (EASME) participă la conferința de încheiere a proiectului, organizată la București, în data de 11 ianuarie 2018, de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Data: 

11/01/2018 –

10:30 to 17:30

Locul: 

București

Amenajarea spațiului maritim din Marea Neagră, tema centrală a conferinței, va fi abordată în cadrul evenimentului din perspectiva provocărilor și oportunităților pentru România și Bulgaria. Scopul conferinței este de a contribui la valorificarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului, precum şi de a informa actorii relevanți cu privire la amenajarea spațiului maritim și bunele practici din domeniu.

În deschiderea conferinței vor lua cuvântul:

  • Paul STĂNESCU, viceprim-ministru, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene, România
  • Adriana PETCU, secretar de stat, Ministerul Apelor şi Pădurilor
  • Juan RONCO ZAPATERO, responsabil elaborare politici europene, Direcția Generală Afaceri Maritime și Pescuit (DG MARE), Direcţia privind Economia Albastră, Acvacultură şi Amenajarea Spaţiului Maritim, Comisia Europeană
  • Greta BORG, consilier de proiect, Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comisia Europeană
  • Tsvetelina ATANASSOVA, director, Departamentul de Planificare Strategică şi Contractare, Direcţia Generală Planificare Strategică şi Programe de Dezvoltare Regională, Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Bulgaria
  • Simion NICOLAEV, director general, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”, România
  • Atanas PALAZOV, director, Institutul de Oceanologie, Academia de Ştiinţe, Bulgaria.

În cadrul conferinței este organizată o expoziție de hărți, care conține cele mai relevante rezultate ale proiectului.

Descarcă agenda conferinței(link is external), în format electronic.

Context

Pentru a sprijini implementarea Directivei 2014/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului, de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim, Comisia Europeană a aprobat proiectul MARSPLAN-BS. Acesta se va încheia în data de 19 februarie 2018 și a avut o perioadă de implementare de 30 de luni. Proiectul are o valoare totală de 2.049.015,74 euro, din care 1.639.212,59 euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, acordate prin intermediul Agenției Executive pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME).

REDACTAT:

Vlăduţ ANDREESCU, manager  ED Târgovişte

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media