ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 15 – 28 MARTIE 2021
Regimul termic va caracteriza o vreme rece pentru această perioadă a anului. După o
primă zi apropiată de normal din punct de vedere termic, în care temperatura maximă va fi, în
medie, de aproximativ 13 grade, se va produce o răcire. Astfel, între 16 și 26 martie, vor fi valori
medii de 7…8 grade ale maximelor diurne, iar o tendință de încălzire se va menifesta abia spre
sfârșitul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra 10….11
grade, în medie regională.
Vor fi precipitații, temporar, pe aproape tot parcursul celor două săptămâni, însă pe 15 și
16 martie și, din nou, între 21 și 23 martie, acestea se vor semnala pe arii extinse și vor fi local
importante cantitativ.