Meteorologii au emis o avertizare de vânt puternic valabilă și pentru județul Dâmbovița în perioada 15 ianuarie a.c., ora 10:00 – 16 ianuarie a.c., ora 18:00. Sunt așteptate intensificări ale vântului. În zonele joase acesta poate ajunge și la 60 km/h la rafală, iar în zonele montane înalte vântul poate atinge viteze și de 80 km/h la rafală.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița recomandă cetăţenilor să aibă în vedere câteva măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă:
✅️ Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi evoluţia acestora, transmise de autorităţile centrale şi locale, respectiv de mass-media;
✅️ Evitaţi orice călătorie dacă nu este absolut necesară şi informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
✅️ Dacă plecaţi cu maşina, verificaţi funcţionarea sistemului de încălzire şi aveţi în vedere dotarea cu lanţuri antiderapante, pături, apă, lopată şi combustibil de rezervă;
În cazul în care autovehiculul este înzăpezit în afara localităţilor, trebuie să vă păstraţi calmul şi să luaţi următoarele măsuri:
✅️ Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie, nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
✅️ Anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul în care aţi rămas blocat;
✅️ Rămâneţi în autovehicul până la sosirea echipelor de salvatori;
✅️ Porniţi motorul şi sistemul de încălzire periodic pentru a menţine cald în interior, îndepărtând zăpada ce poate înfunda ţeava de eşapament;
✅️ Porniţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.
Urmăriți canalul Gazeta Dâmboviței pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D
@gazeta.dambovitei #protest #tractor #tiktoktargoviste #gazetadambovitei #stiridambovita #fy #5pasidebine #videoviral #misiuneatiktok