ortooxacell kiss2022.gif Flax

Societatea EUROGUARD din Târgoviște organizează cursuri de „Agent de securitate” în condiții avantajoase

Cursul se adresează tuturor celor interesati să-si dezvolte competentele necesare pentru calificarea „Agentului de securitate”, precum si firmelor de paza care doresc sa-si califice personalul.

Cursul este obligatoriu pentru cei ce vor sa se angajeze ca agenti de securitate si obtinerea unui atestat eliberat de IGPR.

Pentru a participa la cursul de „Agent de securitate” trebuie sa aveti minim 18 ani impliniti, sa fiti cel putin absolvent al unei scoli gimnaziale, apt din punct de vedere medical pentru desfasurarea acestui program de formare si sa nu aveti antecedente penale pentru infractiuni savarsite cu intentie.
Durata cursului: 360 ore, conform programei de pregatire din care:
durata totală a pregătirii teoretice de specialitate: 60 de ore;
durata totală a pregătirii practice : 300 de ore.

Tematica cursului: Reglementări juridice specifice activităţii agentului de Securitate, Drepturile şi obligaţiile agentului de Securitate, Dotarea agentului de securitate și dreptul de folosire a mijloacelor de apărare, Mijloace tehnice de securitate folosite în serviciu, Consemne și procedee de executare a serviciului, Proceduri de rezolvare a incidentelor de securitate, Completarea documentelor specifice serviciului de securitate private, Activitatea agentului de securitate la predarea / primirea serviciului, Aplicarea normelor de sănătate şi securitate în muncă. Noţiuni de prim ajutor, Reglementări privind normele generale de protecţie a mediului, Cunoaşterea procedurilor de urgenţă şi evacuare, Comunicarea în activitatea de securitate privată.
Cursul este sustinut de specialisti activi, cu bogata experienta in domeniul specific programului, ce poseda performante in formarea si evaluarea competentelor profesionale ale adultilor.
Cursul de “Agent de securitate” este autorizat de Autoritatea Nationala pentru Calificari si se finalizeaza cu eliberare de certificate de calificare recunoscute de catre Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.
Pentru detalii suplimentare va stam la dispozitie la urmatoarea adresa: Targoviste, Calea Domneasca, nr. 155 sau la numerele de telefon: 0245220659, 0730098098.
VA ASTEPTAM CU DRAG!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media