Dâmbovițenii au o șansă în plus să ajungă pe lista copiilor buni a lui Moș Crăciun, căci Victor Mihalache împreună cu spiridușii săi tocmai ce-au ajuns în Laponia, în Țara lui Moș Crăciun, în cadrul unui proiect unic.
Christian Tour, una intre cele mai mari agenții de turism din România, organizează de ani buni excursii către Laponia pentru românii care vor să-l întâlnească pe Moșul, dar cum Moșul este ocupat și toți copiii din lume ar vrea să-l vadă și să-i spună măcar o poezie, românii aveau de așteptat zeci de ore pentru a ajunge să stea de vorbă cu bătrânul simpatic. Astfel, Christian Tour a decis să facă ceva special pentru românii care-și doresc să ajungă în Laponia pentru a-și lăsa lista de dorințe.
Pentru mai multe informații urmăriți canalul de știri Gazeta Dâmboviței și pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D
În urmă cu câteva zile o echipă formată din angajați ai agenției de turism, dar și partenerii lor, Victor Mihalache, Roxana Clopotaru și echipa lor de spiriduși au plecat spre Laponia pentru a face acolo o Căsuță a lui Moș Crăciun în care copiii români să vină în sănii trase de câini Husky și să-i spună bătrânului darnic, în limba lor, ce-și doresc să găsească lângă brad în ziua de Crăciun. În timp ce Victor va strecura nume românești pe lista copiilor buni ai Moșului, Christian Tour, Roxana și restul echipei, se vor ocupa ca turiștii veniți de la aproape 4 000 de km să aibă o experiență de neuitat.
Proiectul este unic, făcut din dragoste și respect pentru românii care vor să se bucure de o asemenea experiență și cine altcineva putea juca rolul principal dacă nu târgovișteanul care a fost dintotdeauna priceput la a-i face pe copii să zâmbească și să se bucure de viață?