kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Vară cu multe activităţi pentru „Clubul Victorioşilor” şi „Junior Celebrity”

Vacanţa abia începută va fi una cu foarte multe activităţi pentru componenţii „Clubului Victorioşilor” din România şi cei ai „Junior Celebrity” din Torak ( Serbia ).

Viorica şi Victor Mihalache, împreună cu echipa de proiect „Junior Celebrity” fac săptămânal naveta între Târgovişte şi Torak şi pregătesc evenimentele verii 2013. După participarea la „Sărbătoarea Aninoasei” şi după ce au venit cu 9 premii de la prima ediţie a Festivalului de folclor şi muzică etno „Ciuleandra”, de la Bucureşti, micii artişti vor fi prezenţi la Zilele comunei Vulcana Băi, la „Hermanstadt Fest”, la Sibiu, la Festivalul „Iedera – un colţ de rai”,precum şi la multe alte festivaluri din România, Serbia şi Ucraina.

De asemenea, Victor Mihalahe Film Production are în pregătire trei filme artistice cu şi pentru copii. Unul, adaptare după „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, va fi filmat la Humuleşti şi la Mănăstirea Neamţului, în luna august. Al doilea va fi realizat la Torak, cu copiii din proiectul „Junior Celebrity”. Cel de-al treilea va fi o coproducţie româno- bulgaro- sârbă şi va fi turnat la Bucureşti, Belgrad şi Sofia, cu copii şi tineri din cele trei ţări.

În paralel, vor funcţiona şi Arenele Mobile „Junior” în mai multe localităţi din ţară şi va fi efectuat un turneu intitulat „Bucuriile Verii”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media