kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Târgoviștea, reprezentată la Congresul Mondial de Astronomie din Honolulu

În perioada 9-19 august 2015, doi târgovișteni, membri ai Societății Astronomice Române de Meteori (SARM), vor reprezenta România și orașul Târgoviște la a XXIX-a Adunare Generală a Uniunii Astronomice Internaționale (UAI), Congresul mondial de astronomie de cel mai înalt nivel, organizat la fiecare trei ani, care se va desfășura anul acesta la Honolulu în Hawaii. La eveniment vor lua parte peste 3000 de participanți din circa 80 de țări, reprezentând toate instituțiile naționale și internaționale din domeniul astronomiei, educației prin astronomie și culturii cosmice: UAI, UNESCO, Observatorul Uniunii Europene, NASA etc.
Delegația SARM va susține o lucrare în plenul congresului și una la sesiunea de postere, contribuțiile fiind acceptată de Comitetul Științific de Organizare în urmă cu trei luni.
Din cauza aspectelor financiare, delegația nu a putut lua parte la prima sesiune a congresului, desfășurată în perioada 3-9 august. Autoritățile județene și municipale au decis să nu sprijine deplasarea delegației la acest eveniment mondial. Cheltuielile de deplasare sunt asigurate în proporție de circa 25% de către forul mondial, restul vor fi asigurate din împrumuturi și contribuții private.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media