Festivalul Concurs Internaţional de Artă Coregrafică „EURODANS” a avut loc la sfârşitul lunii trecute, la Bucureşti.De la Târgovişte au participat copii de diferite vârste de la Palatul Copiilor şi de la Happy Dance Academy by Daniela. Aceştia din urmă s-au întors şi cu premii. Formaţia „Port de Bras” a obţinut locul 2 la secţiunea Dans Clasic, categoria de vârstă 7-11 ani, iar formaţia „Happy feet” – locul 3 la secţiunea Dans Modern, categoria 7-11 ani.
Festivalul, aflat la a şaptea ediţie, a fost organizat de Palatul Copiilor din Ploieşti în parteneriat cu Palatul Naţional al Copiilor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Primăria Municipiului Ploieşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti.
