kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

„SENIORII IN DIRECT”, spectacol al trupei „Teatrul nostru”, la Universitatea „Valahia” din Târgovişte

Joi, 31 martie, 2016, ora 16.00, Universitatea „Valahia” din Târgovişte găzduieşte, în Campusul universităţii, Amfiteatrul ICSTM (Aleea Sinaia, nr. 13), spectacolul de teatru SENIORII ÎN DIRECT, al trupei „Teatrul nostru”, instituţie afiliată Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Spectacolul este axat pe decupaje din viaţă, scrise şi jucate de actori proveniţi dintr-un larg spectru socioprofesional, format din scriitori, jurnalişti, medici, ingineri, economişti, studenţi etc, pregătiţi de actriţa Claudia MOTEA, director artistic. Corodonatorul proiectului este Rodica SUBŢIRELU, redactor-şef al revistei „Cronica Timpului” din Bucureşti.

SENIORII ÎN DIRECT şi-au propus să demonstreze că oricând şi oriunde, indiferent de vârstă, de dezamăgiri şi eşecuri, există posibilitatea unui nou început.

Îşi vor da concursul: Daniel Neguţ, Nicolae Vasile, Dan Gîju, Dana Gîju, Camelia Opriţa, Petre Răcănel, Rodica Subţirelu, Silvia Săracu, Corneliu Zeana, Elena Armenescu, Remus Fişcă, Geta Heimerl, Marinela Tocaciu, Mariana Anghel, Anastasia Hanganu, Erkan Demirhan, Domnica Iosu şi Sorin Silviu. Interpretarea muzicală – violonista Graţiela Marineaţă. Regia tehnică – Andrei Reketeş şi Camelia Opriţa.

Intrarea este libera.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media