ortooxacell kiss2022.gif Flax

Săptămâna viitoare începe PADINA FEST, festivalul dâmbovițean recomandat de Kiss FM!

  Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane, pentru toţi cei care iubesc şi ocrotesc natura.

Conform tradiţiei, în timpul zilei au loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale din cele mai îndrăzneţe – Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile sunt dedicate în exclusivitate concertelor.

Joi vor urca pe scena Padina Fest 3 trupe la început de drum:The Purple Dandies, Gray Matters şi Poşta Mare (Timişoara).

Noaptea de vineri va fi rock, astfel că pe 24 iulie vor susţine concerte cele mai bune trupe de rock şi alternative ale momentului: Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firma.

Sâmbătă seară va avea loc tradiţionalul concert Şuie Paparude, Firkin (Ungaria) vor susţine un concert incendiar pe ritmuri irlandeze, Naked(Serbia) vor combina îndrăzneţ sonorităţi preluate din tradiţia balcanică cu elemente de swing şi free-jazz, iar Nişte Băieţi ne vor cânta în ritmuri punk şlagărele anilor ’80.

Un eveniment aparte îl reprezintă redeschidera Peşterii Ialomiţa, care în ultimul an a fost închisă pentru reamenajări. Momentul va fi punctat de Camerata Muntenia printr-un recital de excepţie sâmbătă, 25 iulie, începând cu orele 11:00 a.m.

Camerata Muntenia va mai susţine un recital şi pe scena Padina Fest, dar duminică dimineaţă, tot de la ora 11:00.

Ca în fiecare an, festivalul Padina Fest este susutinut de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură, Primăria Moroeni, Asociaţia Salvatorilor Montani din România, Heineken România, Generali România, 360 Revolution, Hotel Peştera, Asociaţia Mainoi, Smartatletic, ALIAT şi mulţi alţii.

Pentru al 6-lea an consecutiv, promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural rămân priorităţile Padina Fest şi pentru ediţia din 2015 a festivalului, care se va desfăşura în perioada 23-26 iulie pe Platoul Padina din Munţii Bucegi, la 1509 m altitudine.

corturi la padina fest padina fest  curcubeu PADINA FEST 2015. PROGRAM PE ZILE PADINA FEST 2015 Padina Fest cover Padina FEst. Buna dimineata rsz_la_padina_fest rsz_padina rsz_padina_fest  rsz_spre_padina_fest rsz_terasa_zen_padina_fest

 

www.padinafest.ro | www.facebook.ro/padinafest | www.vimeo.com/padinafest | www.youtube.com/PadinaFestvideo |

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media