Să lăsăm kitsch-urile în urmă ! Creații cu suflet, de la cei mai puțin norocoși, vă așteaptă în Târgul de mărțișoare!

Mărțișoare, flori colorate și minunate obiecte vestitoare ale primăverii au fost confecționate de beneficiarii instituțiilor din cadrul DGASPC Dâmbovița, mai exact beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare Sfântul Andrei Gura Ocniţei, ai Centrului de Servicii Comunitare Floarea Speranţei Pucioasa și ai Complexului de Servicii Sociale Târgovişte Floare de Colț.


Aceasta activitate a lor a devenit o tradiție de confecționare a mărțișoarelor ce se desfășoară de câțiva ani.
Micile simboluri ale primăverii, realizate cât mai creativ și original din hârtie, mărgele, picturi, dar și croșetate cu multă atenție, sunt expuse spre vânzare la Târgul de cadouri și mărțișoare din Piața Mihai Viteazul Târgoviște.
Beneficiarii, de toate vârstele, au lucrat cu foarte multa dăruire și pasiune la mărțișoare și felicitări, ajutați fiind de personalul din centre.


Creațiile nu au prețuri fixe, astfel încât fiecare oferă atât cât poate sau cât consideră că merită efortul persoanelor cu diferite deficiențe. Banii strânși din vânzarea acestora vor fi folosiți pentru achiziționarea materialelor necesare pentru desfășurarea activităților de lucru manual în cadrul centrelor din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.


Cei ce vor să poarte la început de primăvară un mărțișor simplu, creat cu trudă și foarte multă pasiune, se pot opri în Piața Mihai Viteazu din Târgoviște, chiar la intrarea în cortul plin de cadouri. Acolo își vor putea alege din zecile de creații realizate de persoanele cu mai puțin noroc, ceva semnificativ, făurit cu puritate și mult suflet.

 

Foto:  Facebook Dgaspc Dâmbovița

Larisa Ungureanu


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro