Pucioseanca Mihaela Bobaru a lucrat pentru NASA, în echipa care a realizat un robot ce a aterizat pe Marte

 

Mihaela Bobaru este originară din Pucioasa și a ajuns să fie o mândrie pentru întreaga țară, chiar dacă mulți poate nu știu ce performanțe a avut, după ce a lucrat pentru NASA și a contribuit la realizarea unui robot care a aterizat recent pe Marte (foto, în spatele Mihaelei și a băiețelului ei). Vă oferim un interviu în care Mihaela ne-a dezvăluit cum a ajuns la un nivel atât de înalt al carierei sale în domeniul cercetării în ingineria de software și hardware.

1. Am înțeles că ai lucrat pentru NASA și că ai făcut parte din echipa care a realizat un robot care a aterizat pe Marte? Cum ai ajuns la această performanță, ce presupunea job-ul tău și de ce nu mai lucrezi acolo?

Am lucrat în echipa de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) din Pasadena, California, care a realizat robotul Curiosity, ce a aterizat cu succes pe Marte în august. Robotul va explora pentru un timp solul Martian utilizând diferitele instrumente științifice de la bord. Sarcina mea a fost să creez și să aplic metode de testare automată, pentru a-i ajuta pe inginerii de sistem care testau integrarea finală între toate componentele hardware și software ale robotului, liantul dintre ele fiind software-ul de control. Specialitatea mea de la doctorat fiind verificarea sistemelor software și hardware, așa am ajuns să lucrez cu alți specialiști de la NASA. Acolo verificarea are un rol important în procesul ingineresc și un mare efort este făcut pentru a minimiza defectele de software ori hardware în orice proiect. Profesional totul mergea bine, dar cu un preț prea mare pe plan personal din cauza căruia am decis să schimb direcția carierei mele pentru a mă putea dedica în egală măsură familiei.

2. Ce a însemnat această experiență pentru tine, pe plan profesional? Ai lucrat și cu alți români acolo?

A fost o experiență unică, aceea de a contribui la un proiect științific și de inginerie de asemenea nivel și mă simt norocoasă că am avut o asemenea ocazie. Dar ea a venit cumva într-o continuare naturală la rezultatele dinainte, încă din timpul doctoratului, la un alt laborator NASA, Ames Research Center din nordul Californiei, unde am lucrat cu alți specialiști în verificarea de software, printre care și o altă româncă, Corina Păsăreanu, care este bine stabilită și recunoscută în domeniul nostru de cercetare. Am avut rezultate noi și de succes din acea colaborare, pe care le-am publicat și prezentat la conferințe de specialitate și așa m-am făcut cunoscută în comunitatea de cercetare în verificare și, eventual, am primit oferta de la JPL. Grupul de verificare de la JPL este condus de un alt bine cunoscut cercetător în domeniu, Gerard Holzmann.

 

3. Unde locuiești acum, ce profesie ai și ce planuri pentru viitor?

Acum sunt împreună cu familia (soț și un copil de 3.5 ani) în orașul Lincoln din statul Nebraska și lucrez ca inginer de software pentru operațiuni financiare, bancare. Este o schimbare de direcție, cum am spus, dar îmi permite să petrec mai mult timp cu familia. Voi continua în această direcție pentru o vreme și… voi vedea ce oportunități mai apar. Continui să mă implic și în cercetare, dar mai puțin, în măsura timpului liber.

4. Te vei întoarce în România? Dacă da, de ce? Dacă nu, la fel.

Oricine care e departe de țară visează să se întoarcă într-o bună zi. Nu exclud posibilitatea, dar deja sintem aici de 15 ani și ne-ar fi greu să ne întoarcem, mai ales că fiul nostru acum crește aici, nici nu vorbește românește. Aș vrea să mă întorc poate la pensie, ca fiul meu să fie matur și independent până atunci. M-aș dedica educării tinerilor români din perspectiva experiențelor și cunoștințelor mele adunate de aici.

5. Dacă statul i-ar sprijini, crezi că ar putea avea mai mulți tineri șansa ta?

 

Nu cred că este nevoie de sprijin special. Eu nu am avut sprijin în mod special de la ‘stat’, doar mi-am ales o cale și am urmat-o. Ceea ce a fost esențial pentru mine a fost să întâlnesc câțiva Oameni, Educatori, care m-au inspirat profund și mi-au schimbat viața. Asta da, este important și nu există rețeta cum să găsești acești oameni. Trebuie să fii deschis, receptiv, curios și să cauți șansele. Ele nu vin la tine.

6. Dacă statul i-ar sprijini, crezi că ar mai pleca atât de mulți să studieze în străinătate?

 

Iarăși nu cred că ‘statul’ poate face mare lucru. A studia în străinătate este un plus, nu un minus, atât la nivel personal cât și la nivel național. Noi am avut burse de la universitățile unde am studiat, nu de la guvernul român. Iar eu am plecat mai mult din motive personale, nu profesionale. Sint sigură că aș fi realizat ceva și dacă rămâneam. Problema e că mulți nu se mai întorc din cauza sistemului corupt din România. Dar știu și destui care s-au întors, fiind de succes în străinătate și încă de succes dupa întoarcere.

7. De ce ai ales să studiezi la Universitatea din Toronto?

 

Am ales o îndrumătoare de doctorat de acolo pentru că directța dumneaei de cercetare se potrivea cu ceea ce lucrasem eu înainte și cu ceea ce vroiam să fac în continuare. Terminasem Master-ul în vecinătatea Toronto, la Universitatea din Waterloo, într-un program axat pe metode formale (matematice) în ingineria de software și hardware, apropiat de pregătirea mea din România și de interesele mele în cercetare.

8. Este cercetarea un domeniu deficitar în țara noastră?

 

Pot să vă spun după cum se vede de aici că, la ora actuală, în România se face cercetare la nivel european și există programe europeene care includ centre de cercetare și cercetători din România. Există destui oameni talentați care au rămas în România și își dezvoltă activitatea chiar cu succes. Știu că sunt greutăți și obstacole, dar să știți că peste tot cercetarea este sacrificată atunci când oamenii devin îngrijorați de nevoile lor curente. Totul e ca cei pasionați de domeniul lor să își păstreze încrederea, să nu fie dezamăgiți și să facă tot ceea ce se poate cu ceea ce au.