Miercuri, 6 februarie, are loc premiera spectacolului pentru copii „Aventurile peştişorului azuriu”, în regia lui Dan Ţopa.
Spectacolul, realizat după un scenariu de Izabella Oprea, se joacă în Sala Mihai Popescu, de la ora 11.00. Mai multe detalii despre surpriza pe care o pregăteşte Teatrul Municipal Târgovişte ne oferă regizorul Dan Ţopa: „Vom crea un adevărat univers marin, personaje interesante, cu un puternic impact atât asupra copiilor, cât şi asupra părinţilor şi bunicilor. O poveste unică, o adevărată experienţă în care teatrul va fi mai aproape de sufletele lor. O altă parte esenţială a spectacolului este black light-ul. Culorile fluorescente şi materialele reflectorizante vor crea o deosebită atmosferă marină, ce va transpune publicul într-o lume superbă şi misterioasă a adâncurilor”.
Din distribuţie fac parte : Mihaela Brebinaru / Ana Maria Puşcălău, Ştefan Ştefănescu / Mihai Bălăceanu, Ionuţ Constantinescu / Costin Butăroiu.
Preţul unui bilet la spectacolele pentru copii este de 5 lei.