Zilele acestea Pământul trece în spațiu prin zona orbitei asteroidului 3200 Phaeton (un corp misterios considerat a fi ceva intre cometa si asteroid). Ca urmare, pe cerul noptii apar meteori ce radiaza aparent din constelatia Gemenii. Este vorba de curentul de meteori Geminide, cel mai important si activ curent de meteori al anului. Maximum de activitate, vizibil anul acesta perfect din Romania, va avea loc in noaptea de 13/14 decembrie (cel mai intens dupa miezul noptii), precum si in noaptea urmatoare, 14/15 decembrie (chiar de la inceputul noptii). Astfel, pe un cer curat, fara poluare luminoasa, in special in zonele rurale, in conditii ideale, se pot vedea pana la 80-100 de meteori pe ora. Conditiile sunt ideale, deoarece Luna nu este prezenta pe cer.
Viteza meteorilor din curentul Geminide este de 35 km/s, mult mai mica decat cea a Perseidelor (active in luna august) care intra in atmosfera terestra cu 59 km/s.
Este de asteptat ca activitatea Geminidelor sa genereze uneori rafale de 3-4 sau chiar 5-6 meteori pe minut, urmate apoi de pauze de cateva minute. Pot aparea, de asemenea, meteori stralucitori, numiti bolizi, ce pot ilumina puternic cerul noptii.
Daca conditiile meteo vor fi favorabile, Societatea Astronomica Romana de Meteori (SARM) va organiza o campanie de observare si fotografiere a ploii de meteori Geminide, la pensiunea Runcu Stone (localitatea Runcu, la granita cu Raul Alb) in perioada 12-15 decembrie. Rezultatul observatiilor va fi raportat organismelor internationale (Organizatia Internationala de Meteori, Societatea Americana de Meteori, NASA).
Cei interesati se pot alatura grupului de observatori de la SARM.
Cei doritori sa observe împreună cu noi acest spectacol ceresc sunt rugați să ne contacteze urgent, telefon 0722829034, e-mail [email protected]