kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Ploaia de astăzi, de Schimbarea la Față a Domnului, nu e semn bun. Iată ce spune tradiția

În fiecare an, pe data de 06 august, creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului . Această sărbătoare marchează momentul în care, aflați pe Muntele Tabor, Apostolii se conving că Iisus Hristos nu e doar un simplu proroc, ci fiul întrupat al lui Dumnezeu.

Dincolo de faptul că această sărbătoare marchează în tradiție venirea toamnei, lucru care se reflectă în vremea destul de rece de care avem parte în ultimele zile, de astăzi este interzis scăldatul în apele curgătoare și chiar și spălatul hainlor în astfel de locuri. De astăzi apele încep să se răcească, iarba se oprește din creștere, frunzele din copaci și culturile de vară încep să se usuce, iar târâtoarele precum șerpii încep să-și caute adăpost pentru iarnă.

 

Superstiții, obiceiuri, tradiții

 

Se zice că cel care nu ține cont de această sărbătoare, cel care muncește, se va îngălbeni și usca odată cu frunzele, iar cei ce spală vor avea parte de invazii de păduchi și ploșnițe.

Există chiar și o superstiție care spune că fetelor ce se spală în această zi nu le va mai crește părul.

O altă vorbă din popor spune că cel ce mănâncă din roadele viei până la această sărbătoare va ave un an cu multe probleme digestive și cu dureri de burtă mari.

Nici la drum nu e bine să pleci astăzi pentru că se spune că ai să te rătăcești, iar o altă superstiție destul de macabră spune că cei ce nu-și văd umbra capului la momentul răsăritului, se vor prăpădi până la sfârșit de an.

Dacă nu vrei să stai cu cineva supărat încă un an și să ai mustrări de conștiință ar fi bine să vă împăcați astăzi și să încerci să nu te cerți cu nimeni. De asemenea, cei cu vicii care se roagă astăzi pentru scăparea de ele, sigur vor primi sprijin ceresc în acest sens.

O altă tradiție spune că dacă această zi este însorită, toamna va fi blândă și darnică, dar dacă este mohorâtă și ploioasă, așa cum a fost astăzi, toamna va fi rece și aspră cu roadele.

 

Cei ce pictează icoane mai trebuie să știe și că icoana acestei sărbători trebuie să fie prima pe care să o picteze, dacă vor să aibă binecuvântare în munca lor.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media