În acest sfârşit de săptămână, vineri şi sâmbătă, la Pucioasa are loc Festivalul naţional de Muzică Uşoară Steluţele Pucioasei, un eveniment cu tradiţie în micul oraş de sub poalele Patranei.
Aflat la cea de-a XII-a ediţie, festivalul va fi găzduit de Centrul Cultural Pucioasa şi se va bucura anul acesta de prezenţa unor concurenţi din 13 localităţi din ţară. Concursul va fi jurizat de compozitorul şi dirijorul Voicu Enăchescu, preşedintele juriului, realizatorul de emisiuni radio Titus Andrei şi muzicianul Aurelian Daminescu.
Vineri este programat concursul propriu zis, după care, de la ora 18.00, este aşteptată să îi încânte pe pucioseni cu vocea şi talentul ei artista Paula Seling, iar sâmbătă va avea loc gala laureaţilor.
Nu este prima dată când la Steluţele Pucioasei sunt invitate nume mari ale scenei muzicii uşoare româneşti. Andra fiind una dintre artistele prezente la ultimele ediţii ale concursului.
Festivalul este organizat de Clubul Copiilor Nicolae Mateescu Pucioasa, Primăria Pucioasa, Inspectoratul Şcolar Judeţean, având ca parteneri Consiliul Judeţean şi doi parteneri privaţi.