kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Omagiu eternului feminin! Preşedintele PRM Dâmboviţa le-a scos pe doamne în oraş

 

Doamnele din organizaţia Partidului România Mare au avut parte de o surpriză din partea conducerii cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Pe lângă flori şi tradiţionalele urări, doamnele au petrecut o seară într-unul din restaurantele Târgoviştei. “Am vrut să fim alături de membrele organizaţiei noastre şi să le demonstrăm că sprijinul lor e foarte important pentru noi. De asemenea, întâlnirea noastră este şi un îndemn pentru toate femeile care vor să se implice în viaţa politică. Cel puţin Partidul România Mare apreciază femeia şi rolul ei, aşa că aşteptăm cât mai multe doamne să ni se alăture, pentru a forma o oarganizaţie puternică, o alternativă viabilă la scena politică actuală.”, a precizat George Tîncu, preşedintele organizaţiei.

Şi chiar dacă la ceas de sărbătoare acesta a tras şi un semnal de alarmă asupra situaţiei socio-economice în care se găsesc majoritatea femeilor din judeţ: “Pe 8 Martie se celebrează femeia la toate vârstele. În judeţul Dâmboviţa,la sfârşitul lunii februarie 2013, din totalul de 15.750 de şomeri, 6,376 sunt femei. Ce zâmbet, ce motiv de bucurie le putem oferi ? Dureros.”, a mai spus liderul peremist.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media