Spectacolul „Micul prinț” în regia lui Mihai Constantin Ranin este o adaptare a lui Liviu Cheloiu după Antoine de Saint-Exupéry și se va juca din nou sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala „Hugo Wolff”.
Spectacoluleste povestea unui copil care vrea să înțeleagă lumea. El călătorește cu ajutorul imaginației și al tehnologiei pe diferite planete, deținute de câte un personaj inedit. Fiecare dintre aceste personaje îi dă o lecție, uneori sub forma unei metafore. Suntem martorii unui proces de maturizare, unui simulator de experiențe.
Micul Prinț este interpretat chiar de un actor-copil, care a realizat desenele ce au fost, mai apoi, animate video. Actorul-copil, Codrin Cheloiu, joacă alături de tatăl său, Liviu Cheloiu. În această producție, personajul jucat de Liviu Cheloiu este chiar Tatăl, un tată care acceptă să joace jocul propus de copil și să întruchipeze și restul de personaje. Tatăl își însoțește fiul atât în viață, pe scenă, cât și în economia poveștii.
Spectacolul care a avut premiera pe 22 februarie 2024 se adresează copiilor cu vârste de la 6 ani în sus și familiilor lor.
Agenția de bilete a teatrului: Bulevardul Regele Carol I, nr. 43
Program de lucru: M – D: 09:00 -19:00
Telefonul agenției de bilete: 𝟬𝟮𝟰𝟱 𝟮𝟭𝟬 𝟬𝟰𝟲
WhatsApp: 𝟬𝟳𝟵𝟵 𝟳𝟱𝟵 𝟬𝟭𝟮
E-mail: 𝐫𝐞𝐳𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐢@𝐭𝐨𝐧𝐲𝐛𝐮𝐥𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚.𝐫𝐨