kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Mâine: „Cum vă place”, la Teatrul Municipal Târgovişte

Piesa în regia Ancăi Ciuclaru, coregrafie Andreea Gavriliu, se joacă vineri, de la ora 19.00.

Shakespeare ne spune că « Lumea-ntreagă e o scenă » iar pe frontispiciul teatrului The Globe cere să fie trecută faimoasa maximă a lui Petronius « Totus mundus agit histrionem ».

 

Teatru înseamnă lumea: înseamnă un univers fictiv în parametrii Realului, înseamnă părticica ce reflecta întregul, înseamnă materialitatea scândurilor pe care se joacă povesti inventate despre o istorie adevărată a lumii,înseamnă libertate pentru toţi, egalitate, umanism, coexistenta tuturor contrariilor, înseamnă vis, înseamnă creaţie şi magie – deci viaţa.

În prima parte a spectacolului regăsim un teatru ca o reflectare directă a derizoriului în care se află lumea contemporană: o lume lipsită de un sistem de valori, absurdă, o lume în care concepte precum – egalitate între oameni, libertate, reper – nu mai există, aproape că pentru supravieţuitorii ei nu au existat vreodată, ci au fost rase din temelie ca şi acest teatru ce pare anihilat de o mare catastrofă. Este o lume lipsită de verticalitate, o lume în care oamenii sunt reduşi la funcţia lor socială. Pare că nu au învăţat nimic de-a lungul istoriei şi continuă din inerţie să-şi joace acelaşi rol – bogatul se îmbogăţeşte, săracul sărăceşte, asupritorul asupreşte. Ei bântuie fără să ştie de unde vin şi încotro se îndreaptă, care este rostul şi locul lor pe lumea aceasta.

În acest spectacol pădurea Arden (Arcadia) este lumea Teatrului, pentru mine cele două având o funcţie comună: îl despoaie pe om de prefăcătoriile vieţii sociale şi îi redă posibilitatea de a ieşi pentru un moment din închisoarea propriei sale nesincerităţi, de a înlătura masca hâdă şi a-şi cerceta adevăratul chip.

Teatrul nu forţează schimbarea, nu impune, nu dictează, nu sancţionează ci creează premisele necesare interogării, meditaţiei… restul e… Cum vă place.
VINERI, 29 NOIEMBRIE // ORA 19.00
CUM VĂ PLACE, de William SHAKESPEARE
Regia și Scenografia: Anca CIUCLARU
Coregrafia: Andreea GAVRILIU

Distribuţia:
George Albert COSTEA
Corina MOISE
Boris PETROFF
Vladimir PURDEL
Mihai NIȚU
Maria NICOLA
Corneliu JIPA
Virgil AIOANEI
Carmen FLORESCU
Ana Maria OGLINDĂ
Costin CAMBIR
Ilie GHERGU
George DIMA
Alexandru DOREAȚĂ
Ștefan ICĂTOIU
Marius ZAMFIRESCU

Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală
tel: 0040 245 210046
Agenţia Teatrală
Luni- Inchis
Marti – Vineri 11:00-18:00
Sâmbătă –Duminică
16:00-19:00

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media