kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

În jur de 100 de copii şi adolescenți din Dâmboviţa sunt iniţiaţi în meşteşuguri româneşti

Astăzi a avut loc deschiderea Taberei de Creaţie, la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, eveniment ajuns la a treia ediţie şi care se doreşte a deveni tradiţie.

Copii şi adolescenţi au ocazia să înveţe de la meşteşugari dâmboviţeni câte ceva despre ocupaţiile lor tradiţionale. Programul este împărţit pe zile, până vineri, 11 iulie, participanţii având la dispoziţie ateliere precum: Icoane pe sticlă, Ia româească, Olărit, Împletituri pănuş, Realizare podoabe tradiţionale, Fierărie, dar şi alte activităţi precum: Costumul popular românesc în pictură, Ora poveştilor populare româneşti şi o escursie la Muzeu Satului din Bucureşti.

Atelierele sunt captivante pentru cei mici. „Am ales olărit pentru că n-am mai făcut niciodată şi îmi place”, ne spune Maria, în vârstă de 9 ani, elevă a Şcolii „Tudor Vladimirescu” Târgovişte. Şi atelierul de fierărie, o noutate a acestei ediţii, a trezit interes. „Sunt foarte încântaţi. Copiilor le place să se joace cu focul. Este pentru prima dată când se face un asemenea atelier şi pentru prima dată când lucrez cu copii. Este o meserie pentru care îţi trebuie răbdare şi minte”, spune Sorin Bute, meşteşugar din Săcuieni. Copiii au avut ocazia să modeleze fierul încins cu ciocanul. „Mi-a plăcut. Nu prea ştiu dacă mă descurc, dar mi-a plăcut”, mărturiseşte Gabriel Pleşa, în vârstă de 9 ani.

Anul acesta, la solicitările părinţilor, a scăzut limita de vârstă pentru participanţi la 3 ani, cei mici având destinate ateliere speciale de Pictură naivă şi Piticlic în satul bunicilor – jocuri interactive pe calculator. „Până anul trecut, am avut vârsta minimă de 7 ani. Dar am avut foarte multe propuneri din partea părinţilor, care ne-au spus că îi întreabă cei mici de ce nu pot veni cu frăţiorii lor mai mari”, a explicat Ionuţ Lăscaie, directorul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Taxa de participare la tabără este de 30 de lei, iar cei care doresc să se alăture o pot face, chiar dacă activităţile au demarat, conducerea instituţiei asigurând că nimeni nu va rămâne pe afară.

tabara de creatie

 

tabara de creatie (6)

tabara de creatie (2)

tabara de creatie (4)

 

tabara de creatie (3)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media