Din cauza norilor, mult așteptata Eclipsă de Soare nu se poate vedea foarte bine, așa cum se așteptau târgoviștenii care se află în aceste momente pe Platoul Prefecturii din Târgoviște, unde SARM, reprezentată de președintele Valentin Grigore, îi așteaptă pe oameni cu ochelari speciali pentru eclipsă și un telescop.
Din păcate, pentru cei care erau entuziasmați să observe mult așteptatul fenomen, în special copiii, care au venit cu părinții în centrul orașului, astăzi, vremea este foarte rece, a început să ningă și cerul este înnorat.
Din fericire, eclipsa a putut fi vizibilă cu ochiul liber, iar Valentin Grigore spune că mai este timp până la ora 13.00, când se încheie fenomenul, pentru ca acesta să poată fi observat și mai bine, în cazul în care vremea o va permite.
„Eclipsa a început de câteva minute, dar avem parte de o eclipsă de ninsoare, după cum vedeți. Este destul de rece și ninge, dar îmi aduc aminte de eclipsa parțială din 2011, când am văzut-o tot așa, printre fulgi de ninsoare. Noi sperăm ca până la ora 13.00, când se termină eclipsa vizibilă, ca eclipsă parțială, din România să vedem ceva spărturi în nori, cum am avut acum câteva minute. Soarele se poate vedea și printr-o pânză de nori. După cum ați văzut cei care erați aici mai devreme, nu aveam nevoie de ochelari, pentru că vedeam soarele prin filtrul norilor. „, a declarat Valentin Grigore, președintele SARM.
Acesta a ținut să precizeze că, dacă se va însenina, eclipsa trebuie privită doar prin ochelari speciali, pentru că au fost cazuri când oamenii au privit cu ochiul liber.
În România, soarele este acoperit în proporție de 50%, spune Valentin Grigore, următoarea eclipsă parțială importantă de soare urmând să aibă loc în anul 2027.