Săptămâna viitoare, târgoviștenii sunt așteptați să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă la Concertul de Colinde strămoşeşti susţinut de corurile reunite ale Facultăţii de Teologie a Universităţii „Valahia” şi Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte.
Concertul va avea loc în data de 18 decembrie 2014, orele 17.00, în sala de spectacole a Clubului Studenţilor din Târgovişte şi se va desfăşura cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Dr. NIFON MIHĂIŢĂ, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei. Intrarea este liberă.