Vizitatorii târgului de mărțisoare din Piața Mihai Viteazul din Târgoviște găsesc printre standuri și pe cel al Școlii Gimnaziele Speciale din Târgoviște, de unde pot achiziționa mărțisoarele lucrate din suflet de elevii școlii, care surprind încă o dată prin sensibilitatea lor. Activitatea devenită deja tradiție promovează talentul și îndemânarea copiilor îndrumați de personalul instituției. „Elevii Școlii Gimnazale Speciale au lucrat cu drag și cu multă trudă mărțișoare pentru dumneavoastră”, ne asigură Magda Stoica, directorul școlii, care invită târgoviștenii și nu numai să se oprească la acest stand și să aleagă din mărțișoarele astfel confecționate. Pe lângă gestul de apreciere față de strădania copiilor, achiziționarea acestor mărțișoare are și un scop caritabil: banii strânși vor fi folosiți în beneficiul elevilor, fie că vor acoperi costurile unei excursii, ca anul trecut, fie a unui eveniment festiv în cadrul școlii.
