Bienala “New Plays from Europe” reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente teatrale europene şi promovează dramaturgia contemporană de succes. Organizatorii festivalului, la recomandarea dramaturgilor participanţi în ediţiile trecute, vizionează şi apoi aleg spectacole din diferite ţări. În acest an, piesa lui Peca Ştefan a fost aleasă între primele 10 ale ediţiei. „TÂRGOVIŞTE DE JUCĂRIE” vizeaza chiar oraşul natal al dramaturgului Peca Ştefan. „Oraşul ne-a apărut atât de complex, atât de încârcat de legende, istorie, melancolie şi frumuseţe încât am simtit şi eu, şi Ştefan că avem material pentru 10 spectacole, nu unul. Până la urmă, am ales să facem 18 spectacole micuţe (fiecare cu un titlu aparte), care să se joace simultan în 6 spaţii (5 de sine stătătoare şi unul mobil)”. Ana Margineanu Din distribuţie fac parte actorii Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Danila, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lircă, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stingă, Ştefan Ştefanescu şi Miruna Vaju.Preţul unui bilet întreg este de 10 lei. Pentru elevi, studenţi şi pensionari, preţul biletelor este de 5 lei.