Ziua Îndragostiţilor este un moment potrivit pentru a sărbători dragostea. Prin teatru, muzică, dans, film sau activităţi în aer liber, dâmboviţenii nu uită să îşi amintească de acest sentiment nobil.
Dacă la Târgovişte Centrul Europe Direct este „casa dragostei” pentru o zi, nici în alte părţi ale judeţului manifestările nu lipsesc. Biblioteca Comunală “VasileFlorescu” Voineşti, în parteneriat cu Grupul Şcolar Voineşti, Ansamblul ,,Datina Voineşteană”, Asociatia ‘’Tineri pentru Europa de Miine”, Biblioteca JudeţeanaI.H.Rădulescu – Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte, cu sprijinul Primăriei şi Consiliul Local va organiza astăzi Ziua Îndrăgostiţilor. Timp de o oră cei prezenţi vor putea urmări ,,Legenda Sfântului Valentin” . Evenimentul va avea loc astăzi, începând cu orele 14:00, la Sala de festivităţi a Căminului Cultural Voineşti.Evenimentul se derulează prin proiectul „Biblioteca mea e cea mai COOL-turală”.
Elevii Grupului Şcolar Voineşti vor fi antrenaşi în concursul ,,Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste” , iar Ansamblul ,, Datina Voineşteană” vă vor încânta cu suite de dansuri populare din zona Munteniei.