Dragostea curată a tinerilor este asociată cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure, care au ca patron spiritual Dragobetele sau Dragobete cap de primăvară, sărbătorit în Calendarul popular în ziua de 24 februarie. Asemeni occidentalului Sfânt Valentin, celebrat pe 14 februarie, sărbătoarea trebuie să asigure trecerea către un an roditor.
Conform tradiţiei populare, la Dragobete păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte viitori pui. Se spune că păsările care nu şi-au găsit pereche până în această zi, rămân stinghere şi fără pui până în ziua de Dragobete, anul viitor.
Conform informațiilor oferite de referentul etnografic Anca Rizoiu, în această zi, fetele şi băieţii ies la pădure pentru a culege primele flori ale primăverii: ghiocei şi brânduşe de primăvară. Pretutindeni se strigă: „Dragobetele sărută fetele!” Fetele fug din calea băieţilor, iar când sunt prinse, sunt sărutate cu foc de către aceştia. La Dragobete se fac leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, tinerii căutând, cu această ocazie, să-şi spună cuvinte frumoase.
In dimineata zilei de Dragobete, fetele si femeile tinere strângeau “apă de nea” (zăpadă), o topeau şi se spălau cu apa astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor.
În această zi se face “Dragobete de dragoste” – Se caută prin pădure floare de fragi şi cu apa adunată pe aceste flori se spală fetele mari “ca să fie plăcute şi bine văzute când merg la joc”: “Floare de fragă/Din luna lui Marţ/La toată lumea să fiu dragă…”
O legendă spune că Dragobetele, tânărul frumos, iubăreţ şi îndrăzneţ, fura inimile fetelor şi nevestelor tinere. Din acest motiv, el a fost metamorfozat de Maica Domnului într-o plantă numită Năvalnic, pentru că iubirea Dragobetelui era ca un joc năvalnic.
În timp, Năvalnicul a fost apreciat şi ca plantă de leac, având efecte cicatrizante, calmante şi astringente, indicată pentru o gamă variată de afecţiuni.