Dispozitivul Alexa, deținut de compania Amazon, este folosit în întreaga lume, atât ca motor de căutare pe internet, cât și pentru a facilita controlul altor dispozitive electronice din casă și nu numai. Alexa este prezentă în tot mai multe case și este deja cunoscut că vine la pachet cu o interacțiune „umană”, cu glume, sarcasm și observații acide.
O mamă a avut însă șocul vieții ei când a auzit ceea ce Alexa i-a spus copilei ei de doar 10 ani. Fetiță, din dorința de a se juca, i-a cerut Alexei să-i dea o provocare. Șocul a apărut când dispozitivul i-a sugerat copilei să se electrocuteze.
„Conectează un încărcător de telefon cam jumătate într-o priză de perete, apoi atinge cu un bănuț partea metalică”, a spus Alexa.
Mama fetei a postat întâmplarea pe internet și, după presiuni din partea presei și părinților îngrijorați, Amazon a declarat că au actualizat sistemul și au eliminat problema care a cauzat un astfel de răspuns. Nu e de mirare că oamenii se tem tot mai mult de interacțiunea cu tehnologia.