Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

De la poezie la mișcare: Eminescu reinterpretat de elevele Școlii Populare de Artă, sub îndrumarea prof. coregraf Daniela Rotari Pătuleanu

Versurile lui Mihai Eminescu au prins încă o dată viață dincolo de cuvinte, transformându-se în gest, ritm și emoție, în cadrul unui eveniment artistic deosebit, găzduit de Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, pe data de 18 ianuarie. Tinerele balerine coordonate de prof. coregraf Daniela Rotari Pătuleanu au oferit publicului o experiență sensibilă și profundă, în care poezia eminesciană a fost reinterpretată prin mișcare, romanță și expresie corporală, într-un dialog artistic ce a depășit granițele scenei clasice. „Poezia Eminesciană exprimată prin Gest, Mișcare și Romanță” este un proiect artistic dedicat operei lui Mihai Eminescu și romanței românești, gândit de prof. coregraf Daniela Rotari Pătuleanu și ajuns la a VIII-a ediție.

Evenimentul a fost susținut de elevele coordonate de prof. coregraf Daniela Rotari Pătuleanu, în colaborare cu Școala Populară de Artă „Octav Enigărescu” și Daniela Rotari Ballet Dance Studio, și a fost prezentat într-o manieră inedită de muzeograful Andrei Vasiliu, care a contribuit la crearea unei atmosfere încărcate de emoție și sensibilitate.

Elevele secției de coregrafie au adus în fața publicului tablouri coregrafice și momente de dans inspirate din romanță și alte genuri muzicale, construite exclusiv pe versurile lui Mihai Eminescu. Tinerele balerine Mihai Anastasia Elena, Bălășoiu Eva Maria, Sandu Daria Florentina, Ciobotaru Maya Ioana, Matcu Natalia Ioana, Scarlat Alexandra Cosmina și Stoica Mara Ștefania au prezentat coregrafii de creație proprie, demonstrând maturitate artistică și o profundă înțelegere a limbajului scenic.

Referindu-se la motivația acestui proiect, prof. coregraf Daniela Rotari Pătuleanu a declarat:

„Dorința de a organiza evenimente dedicate poeziei eminesciene a venit din iubirea pe care o port operei și personalității geniului universal Mihai Eminescu. Pentru aceste evenimente am apelat mereu la tehnici diferite de dans, în special m-au inspirat tehnicile dansului contemporan și metoda pedagogului Emile Jaques-Dalcroze – euritmia. Această metodă sintetizează noțiunile ritmice și muzicale, explorând vizualizarea muzicii și transformarea ei în expresie corporală.”

Ea a mai subliniat faptul că procesul educativ a pus accent pe exerciții ritmice, improvizație, vizualizarea muzicii și corporalizarea emoției, pentru dezvoltarea expresivității și creativității elevilor.

„Anul acesta, copiii au prezentat propriile secvențe coregrafice, ceea ce mi-a adus o mare satisfacție profesională. Nu vorbim despre studenți ai unei facultăți de specialitate, ci despre elevi amatori, din clasele a V-a și a VI-a, care au ajuns nu doar interpreți buni, ci adevărați artiști capabili să simtă muzica, ritmul, dramaturgia și emoția și să le transpună într-o dramaturgie corporală proprie.”

Susținute de colegele lor din formațiile Pas de Bourre, Pas de Chat și Pizzicato, elevele au transformat spațiul muzeului într-un univers poetic, în care publicul a fost invitat să se lase purtat de emoțiile și simbolistica unor poezii emblematice precum „Sara pe deal”, „O, rămâi…”, „Ce te legeni…”, „Rugăciune”, „Luceafărul”, „Lacul”, „Glossa”, „Somnoroase păsărele” și „Crăiasa Zăpezilor”. Evenimentul a demonstrat încă o dată că poezia eminesciană rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație artistică, capabilă să creeze punți între literatură, muzică și dans, dar și între generații.

img 20260119 wa0033 img 20260119 wa0031 img 20260119 wa0029 img 20260119 wa0027 img 20260119 wa0026 img 20260119 wa0022 img 20260119 wa0020 img 20260119 wa0016 img 20260119 wa0013 img 20260119 wa0007

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media