Dâmboviţenii sunt din ce în ce mai interesaţi de apariţiile tv, chiar dacă nu întotdeauna pentru a da un exemplu pozitiv. În ediţia de aseară a emisiunii „Schimb de mame” difuzată de PrimaTV, o dâmboviţeancă a făcut schimb de experienţă cu o altă mămică din Braşov, iar ceea ce a rezultat a fost un adevărat show pentru public. Cele două familii, Cristea din Săcele, Braşov, şi Ştefan, din Bălteni, judeţul Dâmboviţa, au încercat fiecare să se impună şi să ofere exemple de viaţă, însă scânteia scandalului s-a aprins la orice pas.
Corina şi Dan Cristea cresc împreună trei copii. Monica şi Florin Ştefan au o fetiţă de 6 ani, Adelina. Monica mai are un băiat de 10 ani, care însă locuieşte cu mama ei, într-un sat învecinat. deşi îşi împarte viaţa cu Dan, păstrează o legătură foarte apropiată cu Cătălin, fostul soţ, care îi vizitează aproape zilnic. Mai mult, ultimul cuvânt în casă îl are întotdeauna mama Corinei, care nu îl agreează pe Dan. În familia Ştefan, Monica a renunţat la unul dintre copii, care este crescut de bunică. Aici şeful gospodăriei este mama lui Florin.
Cele două mame s-au implicat şi şi-au dat silinţa în familia de schimb deşi în viaţa personală lucrurile nu stăteau deloc bine. La finalul competiţiei, cele două familii au decis să ţină legătura.