Corala Pro Musica „Gheorghe Dimancea” a deschis cu succes seria concertelor din cadrul Festivalului Coral Internațional din Abruzzo, într-un eveniment emoționant desfășurat în Catedrala Santa Maria della Purificazione din Termoli (provincia Campobasso).
Corala dirijată de prof. univ. dr. Nicolae Florin Badea a oferit un concert de înaltă ținută artistică, interpretând piese din repertoriul românesc religios și folcloric, dar și creații din literatura corală universală, care au încântat publicul italian prezent într-un număr impresionant.
Concertul a fost onorat de prezența și intervenția lui Guillaume Eme, Director Executiv al organizației Choral-Events, specializată în organizarea de evenimente muzicale de înalt rafinament.
Acesta a fost primul dintre cele trei concerte susținute de corala târgovișteană în Italia. Următoarele concerte vor avea loc în alte orașe din Provincia Campobasso, iar vocile dâmbovițenilor vor continua să răsune în spații de prestigiu, ducând cu ele frumusețea și profunzimea culturii românești.