kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Concert incendiar Vescan & Dody în ultima zi din „STUDENŢIADA”, (VIDEO)

Aseară, studenții târgovișteni s-au distrat la un concert incendiar Vescan & Dody. Concertul, realizat în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, a avut loc la Clubul Studenților și a încheiat proiectul „Studenţiada”, organizat la Târgovişte de Asociaţia Studenţilor din Târgovişte (AST), iar la nivel național de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR).

Proiectul a avut loc în perioada 25 noiembrie – 2 decembrie și a inclus vizite la muzee, acțiuni de donare de sânge, cursuri de prim ajutor și multe alte activități frumoase, care s-au organizat pentru prima dată în cadrul acestui proiect în rândul studenților.

Concertul de aseară a fost, însă, acțiunea care a avut cel mai mare succes la studenții Universității Valahia Târgoviște, mai ales că, după concert, unii dintre ei au câștigat și premii oferite de Asociaţia Studenţilor din Târgovişte, Bogdan Manole, președintele Clubului Sportiv Târgoviște, și Asociația „Împreună pentru Dâmbovița”, coordonată de Andrei Plumb.

Așa cum ne-a declarat Alin Mocanu, unul dintre organizatori și membru al Asociaţiei Studenţilor din Târgovişte, o asociație care s-a implicat activ în viața studenților deși a fost înființată de curând, se dorește ca proiectul „Studenţiada”, să continue și în anii următori, pentru că este nevoie de astfel de activități la Târgoviște.

vescan (1)_600x337 vescan (2)_600x337 vescan (4)_600x337 vescan (5)_600x337

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media