Astăzi, de la ora 19.00, la parterul Dâmbovița Mall, în zona Info Point, va avea loc un concert de vară, susținut de Orchestra Simfonică de Tineret Andante, coordonată de Asociația SonoArt.
Andante este singura orchestră de tineret din oraș, înființată în anul 2013 la inițiativa violonistului Ciprian Râvnic, din dorința de a oferi tinerilor talentați prilejul de a cânta într-o orchestră simfonică alături de muzicieni profesioniști. Are în compenență elevi, studenți și profesori dedicați muzicii clasice.
Programul concertului va include valsuri și tangouri.