El organizează în perioada 22-25 iulie o nouă şcoală de fotografie, de această dată la munte. Programul este destinat elevilor care au înclinaţie către arta fotografică şi care vor să înveţe câte ceva din tainele peisajului montan, dar şi din tainele fotografiei pe timp de noapte folosind lumină artificială. Singura condiţie este ca participanţii să deţină un aparat foto DSLR.
Cursurile vor începe cu noţiuni introductive legate de tehnica fotografică şi vor avea loc la o cabană din zona lacului Bolboci. Din programul şcolii mai fac parte şi alte activităţi. „Seara vom pune în scenă câteva efecte speciale cu lumină artificială, voi explica şi cum se fac anumite trucaje”, ne-a dezvăluit fotograful. Fiecare participant va primi la final un certificat personalizat cu fotografia sa, făcută de un coleg.
Taxa de participare este 350 de lei şi include cazarea şi trei mese pe zi. Cei interesaţi trebuie să se grăbească pentru că sunt disponibile numai 12 locuri, iar înscrierile se fac până vineri, în ordinea solicitărilor, la numerele de telefon 0732 45 77 83 şi 0724 22 15 02.