Lumea jocurilor pe mobil a crescut în popularitate odată cu smartphone-urile. Astfel, în ultimul deceniu, persoane de toate vârstele au început să ia contact cu diverse jocuri încântătoare, iar plaja de titluri s-a mărit substanțial de la an la an. Utilizatorii de pe Reddit și-au manifestat un entuziasm considerabil pentru jocurile pentru iOS și Android și au enumerat jocurile pentru mobil care merită jucate. Mai jos vom prezenta, pe scurt, câteva dintre titlurile care au fost menționate cel mai des în cadrul discuției lansate de membrii comunității.
Super Mario Run
Franciza Super Mario a debutat în urmă cu aproape trei decenii, în anul 1985 și de atunci a lansat zeci de jocuri video populare. În jocul original, instalatorul mustăcios trebuia să o salveze pe prințesă din ghearele dragonului, iar românii au gustat acest joc pe vechile console produse de SEGA. Ulterior, au fost lansate diverse jocuri pe platformele celor de la Nintendo, iar în anul 2023 se va lansa un film artistic intitulat „The Super Mario Bros. Movie”. Deși unii fani ar putea spune că Super Mario Kart 8 este cel mai apreciat titlu al seriei, utilizatorul GoldGangsta0211 a numit Super Mario Run ca fiind cel mai bun joc pentru dispozitivele mobile; acest prim joc pentru mobil lansat de Nintendo are un gameplay atractiv, care presupune efectuarea unor salturi, prin simpla atingere a ecranului, pe parcursul a 10 trasee scurte, contra cronometru.
Rayman Jungle Run
Seria Rayman a debutat în anul 1995, însă de atunci a lansat un total de 45 de titluri, pe toate aproape toate platformele posibile de gaming. Rayman Jungle Run este un joc clasic de aventură 2D (și nu un joc de tip „run forever”) care te binedispune imediat prin peisajul deosebit, dar și prin farmecul aparte al personajului fără mâini și fără picioare care a fost conceput de către Michel Ancel. MasterBaseV1 de pe Reddit a catalogat „Rayman Jungle Run” drept jocul lui preferat pentru mobil. Jocul are 40 de niveluri interesante, pe care jucătorii le pot repeta în tentativa de a-și îmbunătăți scorul. Rayman Jungle Run evocă personalitatea obraznică a lui Rayman și spiritul caricatural ale primelor lansări ale francizei, însă are în spate celebra platformă UbiArt Framework de la Ubisoft, reușind astfel să îmbine trecutul cu tehnologia de ultimă generație.
Poker Texas Hold’em
Deși jocul de poker a fost lansat în mediul online în data de 1 ianuarie 1998, la 8 ani după ce Microsoft lansase prima variantă de Solitaire, popularitatea acestuia a crescut rapid în acea perioadă. Tot în anul 1998 a fost lansat și celebrul film Rounders, în care Matt Damon și Edward Nortorn fac echipă la poker și se confruntă cu numeroase peripeții. În anul următor, în cadrul programului Late Night Poker, difuzat în Marea Britanie, și-au făcut apariția camerele video care revelau cărțile jucătorilor pentru telespectatori. „Texas Hold’em” este, de departe, cea mai populară variantă a jocului de poker din ultimele două decenii: jucătorii primesc câte două cărți și pot face combinații folosind și cele 5 cărți pe care dealerul le pune pe masă, cu fața în sus. Platformele moderne facilitează jocul rapid și oferă inclusiv posibilitatea de a juca la mai multe mese simultan.
Angry Birds
Fenomenul Angry Birds a luat viață în anul 2009, fiind lansat pentru prima data pe iOS, iar ulterior pe Windows și Android. Jocul s-a bucurat de un succes uriaș la nivel global și apoi a fost completat de alte titluri similare, dar și de un lung metraj mai lung de două ore: The Angry Birds Movie (2016). Utilizatorul Crimson_Marksman de pe Reddit a mărturisit că „Angry Birds Space” și „Angry Birds Star Wars” sunt jocurile sale preferate. Acțiunea jocului presupune lansarea unor păsări fără aripi cu o catapultă, cu scopul de doborî porcii rivali. În momentul în care își ating obiectivul, bufoneriile animate ale păsărilor nu au cum să nu stârnească zâmbete, motiv pentru care se poate spune că titlurile din franciza Angry Birds sunt printre cele mai comice jocuri pentru mobil.