Pe 20 decembrie, Calendarul popular celebrează Ignatul sau Ignatul porcilor. Păstrarea acestei zile, cu foarte multe detalii până în prezent, reprezintă o dovadă clară a rezistenţei sărbătorilor păgâne în calendarul ţăranului român. Cu excepţia interdicţiilor de a lucra, ce sunt întâlnite şi la alte sărbători, o caracteristică importantă a sărbătorii este prezenţa patronului justiţiar, Ignat, care pedepseşte aspru pe cei care nu respectă prescripţiile.
Conform informațiilor oferite de referentul etnografic Anca Rizoiu, în unele sate dâmboviţene există obiceiul ca fetele mari, dornice să afle dacă şi când se vor mărita, se duceau la coteţul găinilor, prindeau cocoşul cel mai mare şi îl înţepau cu un ac până curgea sângele. Sub capul cocoşului se ţinea o cârpă albă să vadă dacă curge sau nu sânge.
Dacă sângele nu curgea de prima dată, cocoşul era înţepat a doua oară şi asta însemna că fata se va căsători peste doi ani. Dacă prima picătură de sânge era mare şi rotundă, sortitul era frumos şi harnic.
Credinţele, obiceiurile şi practicile magice referitoare la prevestirea morţii violente, prinderea şi înjunghierea porcului, semnele făcute pe corp, jumulirea părului pentru perii şi a pielii pentru opinci, pârlirea şi ciopârţirea corpului, grăsimea folosită la farmece, descântece şi prepararea leacurilor, sunt relicve ale sacrificiului, zeul care moare şi renaşte, anual, la solstiţiul de iarnă, împreună cu timpul.
De Ignat sunt sacrificaţi doar porcii negri, obicei susţinut de „pomana porcului” când se consumă şi se dă de pomană carne.
Când taie porcul la Crăciun, după grosimea splinei prevesteşte greutatea iernii. Când peste tot e una de groasă, va fi iarna tot una de grea, de la început până la sfârşit; dacă-i la un capăt înainte sau înapoi mai groasă, iarna va fi la început sau la sfârşit grea. De va fi mai umflată la mijloc, şi iarna va fi mai mare la mijloc. ( „Şezătoarea”, an. I, nr.5, 1892, p.152)
Facebook
WhatsApp
TikTok
