Adesea ni se întamplă să admirăm un interior, fie că e vorba de un living modern, unul cu accente clasice, un dormitor sau un office space fără să ne dăm seama de la început ce anume ne atrage în mod special atenţia. De ce fiecare piesă de mobilier pare atât de unică? De ce totul este atât de cald si de primitor? De unde vine acel je ne sais quoi ce ne captează atenţia din primul moment, învaluind în emoţie şi personalitate artistică fiecare colţ?
Toate aceste întrebări aduc în prim-plan un concept fundamental în designul interior: valoarea estetică a luminii.
Ca designer, consider că LUMINA scoate din anonimat orice spaţiu, poate contribui în mod semnificativ la succesul oricărui proiect de amenajare. Şi nu ma refer doar la funcţionalitatea corpurilor de iluminat, ci mai ales la valoarea estetică pe care liniile pure şi esenţializate ale acestora le creează în subtilul dialog ce aduce în prim-plan lumina ambientală, pe cea de accent sau pe cea decorativă.
Iluminatul artificial completează şi desăvârşeşte valoarea estetică a luminii naturale prin tuşele arhitecturale pe care corpurile de iluminat, inteligent amplasate şi alese, le pot conferi spaţiului. Mă refer, spre exemplu, la acele corpuri de iluminat care nu numai că ne impresionează prin designul lor deosebit şi prin funcţionalitate, dar mai ales prin jocurile de lumină, ce au menirea de a sculpta arhitectural şi de a individualiza artistic orice spaţiu.
Uneori chiar şi un spot bine amplasat scoate în relief un amănunt ce altfel ar fi trecut neobservat, dar care merita toată atenţia. O compoziţie formată din corpuri de iluminat cu grijă alese, amplasate în mod artistic pe casa scărilor, pe holul de intrare, dacă vorbim despre un apartament, în zona de dining, în living, în dormitor sau chiar în bucătărie ori în baie, are menirea să creeze o atmosferă cu totul aparte.
Pentru că aceasta înseamnă în esenţă lumina într-un concept de design. Artă şi funcţionalitate.
Liliana Şerban
LYS INEDIT DESIGN SRL
Aleea Coconilor 2 D, Parcul Chindia, lângă terenurile de tenis
Telefon 0721 242 703
Firma LYS INEDIT DESIGN îţi oferă soluţii inedite şi complete de design, consultanţă în alegerea şi achiziţionarea finisajelor de calitate, a mobilierului şi a celor mai inspirate culori, texturi şi materiale!
Firma LYS INEDIT DESIGN te ajută să defineşti stilul locuinţei tale în funcţie de gusturile şi personalitatea ta şi îţi poate recomanda mai multe oferte din care tu să o alegi pe cea optimă pentru ca visele tale să devină realitate! Pentru gradina ta firma LYS INEDIT DESIGN are solutii inedite de design, fantani arteziene originale, idei care sa iti satisfaca gusturile tale!
Pentru pensiunea ta creăm un decor cald, primitor şi confortabil!
Ai un spaţiu comercial care vrei să atragă mai mulţi clienţi şi astfel succesul tău să crească?
Nu uita! Vitrina este cartea te de vizită! Apelează fără ezitări la firma LYS INEDIT DESIGN pentru un decor unic!