Alexandra are 13 ani si este elevă a Colegiului National Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște. Este pasionată de teatru și se dedica studiului în ceea ce privește actoria, cu foarte mare responsabilitate, implicare, dragoste și mult talent. Rezultatele sunt pe măsură, reușind să se impună prin interpretarea de excepție și să obțină premiul I la cel mai mare concurs de teatru pentru elevi – Festivalul Național de Teatru „George Constantin”. Ea a impresionat juriul de specialitate cu monologul „Păpușa de cârpă”. Concursul s-a bucurat de o competiție de un nivel ridicat, în cadrul acestuia participând însuși câștigătorul de la „Romanii ai talent”, Rareș Prisacariu.
„Nu am cuvinte cât de fericită sunt. Când mi-am auzit numele am fost în al nouălea cer. A fost foarte intens”, ne-a mărturisit mica actriță. Iubește teatrul din toată inima, în timpul liber citind și învățând multe poezii și monologuri. A mai obținut locul I la Festivalul National de Teatru George Constantin interpretând „Coana Chirita”, în 2018 și mai are în palmares, între premiile obținute, locul 1 și marele trofeu de excelență la concursul național Talente Dâmbovițene, locul 1 și Marele trofeu la Festivalul național by Ozana Barabancea, locul 1 la Festivalul Art for You.
Alexandra este un elev sârguincios, cu rezultate foarte bune la învățătură. Îi place biologia și limba francează, dar iubeste teatrul din tot sufletul. În decursul acestor ani, încă din clasa I, a interpretat multe roluri pe scena Teatrului Odiseu din Târgoviște, precum: rolul găinușa în piesa „Un extraterestru în codru” de Emilia Plugaru, rolul Afroditei în piesa „Percy Jackson și sabia lui Hades”, rolul de zână în piesa de teatru „Templul anotimpurilor și multe alte fabule”. Ea a mai primit îndrumare pe acest drum din partea actriței Antonia Ionescu, de la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, căreia îi este de asemenea recunoscătoare.
Se simte în largul ei pe scenă. Îi face să lăcrimeze pe cei apropiați și pe colegii de la școală, când interpretează. Și profesorii o încurajază și a fost mereu susținută în talentul ei de diriginta sa, prof. Floricica Ștefan. Nu s-a decis încă ce profesie va alege în viață, dar actoria este parte din ea și îi va dedica mereu timp și pasiune. Felicitări!