Accesoriile sunt cele care te ajută să personalizezi şi să completezi o ţinută, fie că este vorba despre un outfit de zi sau unul de seară. Atunci când alegi accesoriile de vară, este important să ţii cont de hainele pe care le ai deja în garderoba, dar şi de stilul tău personal. Dacă îţi doreşti să arăţi de milioane vara aceasta, iată ce accesorii esenţiale nu trebuie să îţi lipsească din dulap:
Ochelarii de soare
Ochelarii de soare sunt un must pe timpul verii. Aceştia îţi protejează ochii de razele UVA şi UVB şi nu reprezintă doar un accesoriu cool. De aceea, este important să alegi ochelari de soare cu lentile de calitate, care să ofere protecţie cât mai mare pentru zona oculară. Nu ai nevoie de mai multe perechi de ochelari de soare dacă nu ai o afinitate pentru acest accesoriu, ci este suficient să ai una singură, cu un design clasic. Poţi alege de pe Emag ochelari de soare Ray Ban Wayfarer sau Aviator, dacă vrei un model care se va asorta cu orice ţinută. De asemenea, modelele de ochelari de soare de pe Emag tip cat eyes sunt şi ele versatile, în special în culori precum negru sau maro.
Genţile din paie
Genţile din paie sunt super cool pentru vară, mai ales că au preţuri prietenoase şi se asortează cu o mulţime de ţinute. Poţi purta o geantă de paie cu rochii maxi, cu blugi şi tricouri, dar şi cu piese ceva mai elegante, precum fustele plisate. Pentru outfit-uri de zi cu zi, alege genţi din paie de dimensiuni mici. Este esenţial ca acestea să aibă căptuşeală, pentru că toate obiectele importante, de la chei şi până la telefon, să fie în siguranţă.
Genţile din paie de mari dimensiuni se pretează excelent pentru ţinute de plajă sau de vacanţe. Evită să le porţi în oraş deoarece nu se potrivesc foarte bine cu un look casual sau smart casual.
Şepcile şi pălăriile
Pălăriile sunt o alegere minunată pentru ţinute chic în sezonul cald. La plajă sau la mare, alege pălării cu bor mare, care să te protejeze eficient de soarele puternic şi să devină în acelaşi timp piese statement în ţinutele tale. Pentru ţinute de zi, optează pentru pălării cu bor îngust, din paie sau din materiale similare. Acestea merg de minune cu rochii, fuste sau seturi din în ori pânză.
Pentru ţinute sport, şapca este cea mai bună opţiune. Aceasta se poate purta cu pantaloni scurţi, tricouri, colanţi de sport sau maiouri, dar şi cu salopete pentru sport.
Sandalele
Sandalele potrivite pot completa perfect o ţinută de vară. Alege sandale cu talpa joasă pentru ţinute de zi. Acestea se asortează de minune cu rochii maxi sau mini, fuste, jeanşi scurţi sau salopete din materiale lejere. Nu ai nevoie de foarte multe perechi de sandale pentru a alcătui ţinute de excepţie. Alege una sau două perechi în tonuri neutre, dar şi o pereche în nuanţe metalice sau colorate.
Espadrilele
Dacă îţi doreşti încălţăminte lejeră, dar cool, pentru ţinute de zi fără cusur, atunci o pereche de espadrile este un must. Spre deosebire de sandalele cu talpa joasă, care nu se asortează uşor cu jeanşii lungi, espadrilele sunt alegerea perfectă pentru pantalonii trei sferturi sau lungi. Poţi opta pentru modele în nuanţe de alb, bleumarin, bej sau gri, dar şi pentru modele colorate vesel.
Bijuteriile
O pereche de cercei cu fir, un lanţ fin din argint sau câteva inele cu pietre, toate pot completa impecabil ţinutele de vară. Alege bijuterii fine, subţiri şi uşor de purtat vară, pentru a te simţi cât mai confortabil în ţinută aleasă. Argintul şi aurul reprezintă două alegeri idale: rezista foarte bine în timp, nu se pătează şi vin într-o mulţime de forme şi modele.
Eşarfele
Eşarfele colorate sunt un must pentru ţinutele fresh din sezonul cald. Le poţi purta în păr, că accesoriu care să dea viaţa coafurii tale sau le poţi lega de bareta unei genţi de mici dimensiuni. Bineînţeles, le poţi purta şi în varianta clasică, la gât. Alege modele inspirate de vară, în tonuri de alb, albastru, galben, portocaliu sau verde.
Oja colorată
Vara este anotimpul perfect pentru a te bucura de oja colorată. Alege nuanţe de galben, verde, bleu, roz aprins sau oranj. Atunci când alegi culori tari, este important să foloseşti aceeaşi nuanţă atât pentru manichiură, cât şi pentru pedichiură. În acest fel, ţinutele pe care le alegi vor arăta impecabil, indiferent de culorile hainelor.
Fie că foloseşti oja clasică, gel colorat sau oja semipermanenta, manichiură şi pedichiura trebuie să fie mereu impecabile. Dacă oja se strică, asigură-te că o poţi reface rapid, fie acasă, fie la salon.
Accesoriile esenţiale de vară sunt mai uşor de ales că niciodată. Optează pentru ochelari de soare de calitate, bijuterii fine, eşarfe colorate, pălării, dar şi pentru oja colorată sau genţi din paie.