Lavinia Ionescu a fost manager al spitalului judeţean de la începutul anului trecut, după ce a câştigat concursul pentru post, organizat în luna februarie 2011. Demisia de astăzi este una de onoare, după ce Adrian Ţuţuianu a anunţat că săptămâna viitoare va demite patru directori: Lavinia Ionescu, Carmen Marcu, Cristina Sima, iar identitatea celei de-a patra persoane nu a fost încă dezvăluită.
În cadrul unei conferinţe de presă a partidului, preşedintele CJD a mai spus şi că aşteaptă ca şi medicul Carmen Marcu să-şi depună demisia. Aceasta nu are, însă, relaţii contractuale cu CJD, iar o eventuală demisie va fi depusă şi acceptată de conducerea spitalului, de Lavinia Ionescu până pe data de 9 sau de viitoarea conducere interimară după această dată. Deocamdată nu s-au oferit public variante de înlocuire a conducerii spitalului.