kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Intervenții în premieră pentru Spitalul Județean, pe acest final de an, grație angajărilor de medici și dotărilor

Mărirea constantă a personalului medical și dotările Spitalului Județean au permis unității medicale târgoviștene premiere în anumite specialități pentru care până de curând pacienții erau trimiși la București sau în alte județe. La anul, este așteptat să ajungă la Târgoviște și angiograful care va fi amplasat în extinderea care se realizează la secția de cardiologie. Și acesta va permite investigații și diagnosticări ce nu sunt posibile în foarte multe unități medicale din România.

„Ne-am mărit colectivul de medici, ceea ce este o mare realizare pentru Spitalul Județean, ca pentru orice spital. Resursa umană este ceea ce ne interesează, pentru toate specialitățile. Am reușit să dezvoltăm anumite specialități așa cum nu a fost niciodată la nivelul spitalului. La nivel de investiții cele tei șantiere concomitente pe care le avem în desfășurare cu finanțarea Consiliului Județean, sunt unice la nivel național. Nici un alt spital nu beneficiază de o asemenea investiție la acest moment. Tot la capitolul investiții, aș mai vrea să evidențiez și sistemul PAX care este sistemul de integrare a imaginilor radiologice la nivelul întregului spital. În momentul în care, de exemplu, se face o tomografie computerizată, medicul curant care a recomandat-o poate să o vadă în timp real, imediat după momentul efectuării, până la interpretarea radiologului, care îi parvine și ea imediat. O mare realizare, ce poate părea banală, este menținerea secției Neurologie, care cu greu a fost menținută, cu unitate de accidente vasculare cerebrale acute, facem trombolize. Un exemplu negativ este Spitalul Ploiești care și-a închis secția de Neurologie și acum ne omoară cu pacienți. Ne bucurăm că la acest moment avem trei medici neurologi deosebiți. O așteptăm și pe doamna doctor Mocanu, șefa secției, care la acest moment trece printr-o problemă de sănătate. Și poate cea mai mare realizare – faptul că suntem în al patrulea an când terminăm cu excedent, fără datorii și cu profit, ceea ce ne face să fim optimiști pentru anul viitor, când urmează cea mai mare investiție din istoria spitalului județean – angiograful”  a spus, în cadrul unei conferințe de presă, managerul spitalului județean, doctor Claudiu Dumitrescu.

Printre doctorii nou veniți la Târgoviște se numără doctor Roxana Gălbenuș, unul din specialiștii de chirurgie vasculară și doctor Alina Dumitrescu – hematolog, ambele specialități nefiind la Târgoviște până de curând.

“Facem chirurgia varicelor care înainte se făcea de către chirurgia general, iar în momentul de față am avut o operație de fistulă arterovenoasă care se folosește pentru acces vascular în hemodializă la pacienții cu insuficiență renală cronică plus abord vascular pe cateter venos tot pentru hemodializă la pacienții cu insuficiență renală. Avem în plan mai târziu, când o să vină și angiograful să facem și endovascular cu dilatație și cu stenturi pe periferie” a explicat doctor Roxana Gălbenuș. Pentru astfel de intervenții pacienții dâmbovițeni erau trimiși la București.

În această lună și hematologia a înregistrat o premieră. “Acum putem efectua niște investigații de specialitate, cum ar fi puncția medulară, care ne ajută pentru a pune un diagnostic de certitudine pentru bolile hematologice. Ulterior le putem folosi și pentru a monitoriza bolile. În decembrie s-a realizat și prima puncție medulară la nivelul județului Dâmbovița” a precizat  doctor Alina Dumitrescu.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media