Corneliu Ștefan, președintele CJD a anunțat semnarea contractului pentru execuția lucrărilor de extindere a secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Investiția se ridică la aproximativ șase milioane și jumătate și este finanțată, în totalitate, din bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. “Așa cum am promis, pentru dotarea acestei secții moderne, Vom achiziționa și un aparat angiograf. Odată pus în funcțiune aparatul angiograf, pacienții nu vor mai fi transferați, cu ambulanța sau elicopterul, către spitale din București. În acest fel, intervențiile se vor face mult mai rapid aici, la Târgoviște. Extinderea Secției de Cardiologie este cel de-al treilea proiect pe care îl implementăm la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgoviște.” a precizat Corneliu Ștefan.
Noul corp de clădire va avea aproape 450 mp și va avea printre altele o sală unde va funcționa aparatul angiograf; spațiu preoperator și postoperator, cabinet pentru medici și cabinet pentru asistente, depozite, vestiare, grupuri sanitare etc.
În momentul de față, se mai lucrează la extinderea UPU și la construirea unui nou Ambulatoriu de Specialitate. Valoarea celor trei investiții se ridică la aproximativ 32 de milioane de lei.