Medicii de familie nu vor lucra de Ziua Naţională a României, urgenţele medicale vor fi asigurate de medicii din cadrul Spitalului Judeţean, care vor avea program ca în zilele de sărbătoare. În cazul de urgenţă, cetăţenii pot apela la Serviciul de Urgenţă 112.
Angajaţii Poştei Române precum şi cei din domeniul bancar se vor bucura şi ei cum se cuvine de Ziua Naţională a României, întrucât aceste două instituţii intră în categoria celor care vor fi închise pe 1 decembrie.
Compania Naţională Poşta Română a informat că în data de 1 Decembrie 2011, toate oficiile postale şi subunităţile poştale subordonate acestora vor fi închise, din acest motiv este posibil ca trimiterile poştale sa înregistreze unele întârzieri.
Băncile au anunţat de asemenea că nu vor avea program cu publicul. Există însă şi excepţii, în rândul instituţiilor bancare ce au stabilit un program special pentru această zi.
Raiffeisen Bank, Banca Transilvaniei, BRD şi UniCredit Ţiriac au stabilit că majoritatea unităţilor bancare vor fi închise, cu excepţia celor aflate în incinta centrelor comerciale care vor avea acelaşi program cu orarul magazinelor în care sunt amplasate.
Unităţile BCR, Piraeus Bank şi Libra Bank vor fi însă închise.