„Oare aude cineva strigătul de disperare al acestui gigant (altădată) Sanatoriul Moroieni? Înainte de-al doilea război, în timpul războiului și după acesta aici trăia o comunitate puternică, salariați-pacienți.
Fiind născută acolo, îmi amintesc de acesta ca fiind „un furnicar” în care fiecare avea locul bine definit. Doctori minunați, surori, săli de operație dotate (fără calculatoarele și mașinațiunile de azi ) bolnavii de plămâni erau recuperați în totalitate; săli de spectacole, brutarii, bucătarii, grădinițe și școli etc.,lifturi (unicate pe vremea aceea )ce urcau zece etaje.
Am colindat lumea și întotdeauna gândurile mele au zburat către Pucioasa și Sanatoriul Moroieni. L-am revăzut în vara anului 2012. Am plâns și am revăzut cu ochii minții ce era și ce este acum El, Sanatoriul, este acum un bolnav uriaș de care nimănui nu-i pasă. Sau îi va păsa vreunui bogătaș care va dori să-l transforme în hotel ,sanatoriul fiind amplasat în drumul spre hotelurile luxoase din Bucegi”.