ortooxacell kiss2022.gif Flax

Conducerea SANITAS Dâmbovița a participat la protestul de azi de la București! Sindicaliștii din sănătate au fost tratați cu indiferență la Guvern!

Astăzi, 1 februarie 2021, când împlinesc fix 31 de ani de activitate sindicală, membrii Consiliului Național al Federației SANITAS au protestat în fața Guvernului, în numele colegilor din spitale, din centre medicale și medico – sociale, din instituții de asistență socială. Aceștia au cerut  respectarea creșterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 și repararea inechităților generate de această lege față de categoriile de salariați cu cele mai mici venituri din sistem.

De asemenea sindicaliștii au mai cerut raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiții de muncă – pentru toți angajații din sistemul sanitar, dar și  acordarea stimulentului de risc pentru angajații din asistența socială! La protestul de la București au participat câte doi reprezentanți din fiecare județ, iar din Dâmbovița au participat Claudiu Barbu, președintele Sanitas Dâmbovița și vicepreședintele  Corneliu Stănică. Dacă în prima parte a zilei, reprezentanții Sanitas au reușit să se întâlnească cu ministrul Sănătății și să discute cu acesta despre problemele din sistem, la Guvern sindicaliștii SANITAS s-au lovit de un adevărat  zid al tăcerii…

,,Din păcate nu a ieșit nimeni deși noi am aștepat să iasă cineva, măcar o delegație de-a noastră să fie primită la Guvern. Probabil că au mai multe lucruri de rezolvat acum. Nu am fost probabil atât de importanți pentru ei în momentul acesta, noi însă sperăm ca  măcar în al doisprezecelea ceas, tocmai pentru a evita ceea ce s-a întâmplat la Matei Balș… Nu vreau să folosim asta ca un lucru în favoarea noastră, dar vrem să spunem că noi am atras atenția și nu este prima oară.

De câte ori am ieșit în stradă nu am ieșit doar pentru salarii, nu, când am ieșit în stradă am ieșit pentru toate, inclusiv pentru condiții de muncă. Pe lângă partea salarială pe care nu trebuie s-o neglijăm, evident, am ieșit și pentru condiții mai bune, pentru o infrastructură foarte bine pusă la punct. Am vrut să manifestăm pașnic, dar au fost și colegi care fiind foarte supărați pe faptul că nimeni nu a dat niciun semn au cerut demisia premierului, a Guvernului.

Până la urmă este vorba de același om care acum câteva luni era ministrul Finanțelor și nu a făcut nimic în plus ca să rezolve situația de la nivelul sistemului sanitar. Așteptăm semnale din partea colegilor de la nivel național… cum că vor avea loc întâlniri. Cu ministrul Sănătății colegii noștri s-au întâlnit și au purtat discuții pe ceea ce înseamnă respectarea legii salarizării, rezolvarea problemelor de infrastructură…Acțiunile sindicate în mod cert vor continua’’, a declarat președintele SANITAS Dâmbovița, Claudiu Barbu.

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media