„Valori şi tradiţii” reprezintă un rezumat al identităţii clinicii, de la înfiinţarea sa, în 1996 şi până astăzi. Ele rezumă ansamblul de valori şi politici, atât în relaţia cu pacienţii, cât şi cu colaboratorii şi angajaţii.
Servirea pacienţilor – Servirea pacienţilor, la cel mai ridicat nivel profesional şi cu permanentă implicare umană, este obiectivul Centrului Medical Polimed. Relaţiile cu aceştia sunt profesionale şi totuşi prietenoase şi reflectă standardele etice la cel mai înalt nivel.
Seriozitate şi credibilitate – Prin atitudinea etică promovată şi prin respectarea angajamentelor şi înţelegerilor, clinica şi-a făcut o preocupare de onoare din a câştiga încrederea pacienţilor, furnizorilor şi angajaţilor.
Înnoire şi îmbunătăţire continuă – Pentru ca deservirea eficientă şi cu profesionalism a pacienţilor să fie o prioritate reală, Centrul Medical Polimed acordă o importanţă maximă creativităţii, dezvoltării cunoştinţelor şi aplicării acestora, precum şi imbunătăţirii gestiunii sale interne.
Soliditatea firmei – Centrul Medical Polimed duce o politică financiară solidă şi prudentă, care să îi permită să înfrunte orice provocări, gândind permanent la continuitate. Reducerea costurilor, economisirea, planificarea viitorului sunt preocupările prioritare.
„Polimed”, o comunitate de persoane – Relaţia dintre firmă, pe de o parte, şi angajaţii şi colaboratorii săi, pe de altă parte, nu este una exclusiv economică. Se doreşte crearea unui cadru în care respectul, încrederea, învăţarea continuă, lucrul în echipă, stilul participativ şi responsabilitatea, să dea forţă dezvoltării profesionale şi umane a întregii echipe.
Eficienţă şi flexibilitate – Centrul Medical Polimed doreşte să fie o firmă zi de zi mai flexibilă şi mai eficientă, atentă la noile realităţi economice şi organizaţionale, capabilă de schimbare şi adaptare permanentă.
Centrul Medical Polimed – este o firmă de familie, cu vocaţia permanenţei şi stabilităţii, mândră de filozofia fondatoarei sale şi de propria sa traiectorie.