kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Ce sunt bolile profesionale și cum le putem preveni

Bolile profesionale, în sensul legii, sunt afecțiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, afecțiuni cauzate de factori nocivi fizici, chimici, biologici sau psihosociali, caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor aparate și sisteme ale organismului în cadrul procesului de muncă, indiferent de tipul de contract de muncă existent între angajator și angajat.

Cele mai des întâlnite boli profesionale se produc ca urmare a:

  • Accidentărilor;
  • Altor tipuri de agresiuni fizice (ridicatul unor obiecte cu greutăți mari, adoptarea unor poziții vicioase pe durate îndelungate de timp, temperaturi sau presiuni extreme, vibrații, radiații, zgomote etc);
  • Expunerii, prin inhalare, la compuși nocivi (chimici, biologici, particule poluante);
  • Contactului cutanat direct cu anumiți compuși nocivi (chimici, biologici).

Există de asemenea șți alte cauze precum conditiile de muncă necorespunzatoare, bacteriile și virușii și chiar stresul emotional – munca desfășurată într-un mediu ostil poate conduce la apariția afecțiunilor din sfera sănătății mintale.

Pentru a preveni apariția sau a reduce urmările unei boli profesionale principalele metode ce pot fi aplicate la locul de muncă sunt:

  • Eliminarea, pe cât de mult posibil, a riscului de accidentare;
  • Asigurarea unor echipamente de protecție și a unor condiții de lucru corespunzatoare;
  • Întocmirea unor protocoale clare pentru manevrarea utilajelor și/sau substanțelor periculoase;
  • Menținerea unei relații bune de colaborare angajator-angajați, fără promovarea stresului psihic și fizic, respectarea programului de lucru și a pauzelor și evitarea orelor peste program;
  • Control periodic de medicina muncii care evaluează evoluția stării de sănătate a fiecărui angajat în raport cu fișa postului și condițiile locului de muncă;
  • Menținerea unei stări de sănătate optime, prin dietă și exerciții fizice, precum și prin menținerea unui echilibru între muncă și timpul alocat somnului și relaxării.

Indiferent de modul de producere sau gestionare, trebuie conștientizat că boala profesională este cel putin la fel de importantă ca orice altă patologie și în caz de agravare poate impune modificarea condițiilor la locul de muncă.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media